Vântureasa de plastic…

… este cel mai cutremurător volum de poezie pe care l-am citit in ultimii ani în orice limbă. Am bocit ca o coafeză la o telenovelă… Și nu mă așteptam deloc.

Mâine la Bookfest…

… vor vorbi despre cărticica asta Mircea Cărtărescu, Doina Ioanid și Radu Vancu.

30 mai, ora 14, pavilionul C2, standul Polirom – Cartea Românească. Vă aștept fără umbrelă!

Disfuncții

Adineaori, în mașină, pe scaunul din dreapta. Un gipănos intră pe contrasens lejer, drumul lui, nici nu se grăbește să remedieze, vorbește și la telefon. Bruscată din gândurile pe care căzusem, zic: „Băăă, b-b-bubuilă!”.

Nona, calmă și mucalită, din spate: „Auzi la mama, de când n-a mai ieșit în trafic nici nu mai știe să-njure!”

 

Vă aștept cu drag

Teze

Copilele au teze. De mate, mostly. Drept pentru care:

Mira (lăfăită într-un fotoliu, învârtindu-şi o şuviţă de păr pe degetul arătător) : Eu de obicei sunt foaarte atentă la profesori în timpul orelor. [Pauză nu prea lungă.] Ceea ce şi pe mine mă surprinde.

Nona (urlă din altă cameră): Mamă, hai să vezi o problemă de geometrie. Eu: Stai că mai am de spălat nişte furculiţe. Ea (tot mai vehementă): Păi ce, acuma-i vreme de spălat furculiţe??!! E vreme de ajutat copiii să nu te facă de ruşine la teză!!!!!

Cum să-ți faci lumi din cuvinte

Claudiu Turcuș la debut

Bucureșteni, nu uitați…

că mâine ar fi fain să mergeți aici, că n-o să vă pară rău:

Despre ipocrizia multiculturalismului

Nu pot citi fără iritare teorii postcoloniale. Mi se pare că, transformând totul în sentință politică, nu faci decât să-ți alimentezi pata oarbă din zona gratuității artistice, să refuzi că arta este, în analiză ultimă, gratuită. Totuși, nu pot să nu aprob obligatorii chestiuni de strictă urgență. Pur igienice, într-un fel, cum e ăsta:

“Statele care iau parte la acest multinaționalism multicultural nu întârzie să-și afirme gustul pentru «diversitate», atâta timp cât demografia diversității constă esențialmente din migranți economici educați – informaticieni, medici și antreprenori – mai degrabă decât din refugiați, exilați politic sau săraci.” (Homi K. Bhabha, The Location of Culture)

Teorie și practică

Aseară, la Abbaye d’Ardene, o întâlnire despre manuscrise pierdute (vezi aici), cu Belinda Cannone și Catherine Robbe-Grillet. Vorbe despre memorie și scris, uitare și scris, timp și identitate.

Belindei Cannone i se fură la un moment dat toate jurnalele (ținute de la vârsta de 10 ani, toată corespondența și fotografiile de familie), pierdere care îi induce – jură ea – o amnezie totală față de viața ei anterioară. Scrie despre asta în Chair du temps și nu recuperează niciodată ce i s-a furat. Doamnei Robbe-Grillet i se fură în tinerețe un jurnal intim în care relata nu numai toată viața ei sexuală cu Alain, ci și „ședințele” orgiastice pe care le organizau. Cu detalii tehnice și nume de participanți. Oripilată – jură ea – de eveniment, se trezește cu un mesaj în urma căruia un tânăr șarmant, de origine arabă, îi returnează caietul pierdut, cu adnotări și critici, pe care ea îl și publică ulterior, stârnind un întreg scandal și continuând să câștige adepți pentru ședințele respective.

Astea-s detaliile teoretice. Practic, imaginați-vă o doamnă venerabilă, gen maica-stareță-meets-bunica-din-copilărie, subțirică și mititică, complet îmbrăcată în alb, extrem de vioaie, răspunzând în fața unei săli pline, dintr-o fostă abație medievală, la întrebarea „este o ședință cu o dominatrix o formă de terapie sau nu?” Așezându-se oblic pe scaun, cu gesturi elegante ale mâinii, doamna Robbe-Grillet a răspuns neezitant: „Pentru mine este pură plăcere. Poate că pentru un masochist este și terapie, dar pentru mine este pură plăcere.” Și cam așa toată seara. Din care am dedus că-și revenise spectaculos după jena uriașă de a-și fi știut gândurile și gesturile cele mai intime expuse unui ochi străin.

Further reading, înainte și după, scriitoarea și actrița Catherine Robbe-Grillet: