***
O particulă de coajă de ou ajunge în bolul cu aluat pentru clătite:
Mira: O iau eu. Că eu sunt copil și noi știm face tot felul de chestii ciudate cu mâinile.
***
Dispută între Nona și Doru, pe teme istorice.
Doru: Îmi vine greu să cred că fix atunci se termină Evul Mediu. Nona: Lasă, tată, dă-te bătut, că s-au mai schimbat lucrurile cu Evul Mediu de când ai fost tu în școală…






![Pe lîngă proză, Crăciun practică textul critic (mai exact eseul, chiar cu mai mare insistenţă în ultimii ani), după cum răspunde şi vocaţiei sale incontestabile de editor, asumîndu-şi sarcina editării unor antologii esenţiale (din poezia, proza scurtă, textele teoretice ale optzeciştilor şi nu numai) într-o epocă în care mai mulţi dintre foştii săi confraţi trudesc mai degrabă pentru proiecte nu mai puţin importante, dar individuale (reviste literare, edituri etc.). Pentru Gheorghe Crăciun, împăcarea acestor vocaţii reprezintă tocmai garanţia autentificării propriei existenţe: “numai punerea în contact a polului pozitiv al elanului creator cu polul negativ al conştiinţei critice poate declanşa acel curent continuu de care existenţa sa [a criticului – n.m.] imaginară în pagină are atîta nevoie.” În plus, condiţia de critic este asumată ca o prelungire a celei de prozator, după cum în prefaţa la unul din volumele sale de critică Gheorghe Crăciun se visează ’prozator de idei’.](http://mihaelaursa.files.wordpress.com/2007/06/gh-craciun-monografie.jpg?w=200&h=300)







Nu pot sa nu remarc savurosul complement infinitival: noi stim face
Miha le pup dulce pe Nona si Mira, imi aduc aminte de ele mititele doar. Ce fete destepte ai! Va saluta cu drag Cristi si Patri
Va pupam si noi inapoi, cu amintirea frezei „bob de fasole”.
O pup pe doamna Sanda Cordos