A trecut deja a doua întâlnire a Metacriticului din anul acesta, featuring Andrei Terian. Nu vă spun prea multe din cele ce s-au întâmplat acolo, doar un pic, de gust.
Întâi a fost o lansare, la care Sanda a moderat şi mi-a făcut surpriza să mă pună să vorbesc prima, înaintea lui Ion Pop, adică, în care-mi pusesem io nădejdea că va spune toate lucrurile importante, ca să nu mai am decât de chibiţat. Ei bine, drept urmare m-am fâstâcit şi am bâiguit verzi şi uscate (cu atât mai mult cu cât Adriana zâmbea a comentariu malițios, iar Cosmin se uita cumva oblic, peste ochelari, cum face el când nu-i convine sau când îți demonstrează o chestie , dar nu chiar aşa de oblic ca la lansarea ştim-noi-cui, unde nu i-a convenit deloc). Am bătut câmpii destul de aprig – se pare – cât să spună şi Ion Pop, şi Sanda că mă înşel asupra unor lucruri (pe care nici acum nu le-am identificat foarte precis, dar care-aveau de-a face cu ceva monument/al). Noroc cu profesorul Pop, de la care publicul a putut să afle şi ce spune cartea,
şi cu Alex, de la care a aflat şi cum s-o pună în context, şi cu Sanda, de la care a auzit şi observaţii de detaliu. Cel mai mare noroc cu Andrei însuși, care nu s-a plâns. Succesul lansării s-a văzut însă abia când s-au vândut ambele sarsanale cu cărţi pe care le adusese Andrei de la Sibiu.
La Metacritic n-a mai fost la fel de armonios, că guest starul s-a aşezat în ultima bancă şi ne-a silit să ne sucim gâturile, cum, de fapt, i l-am fi sucit lui pe tema nonexistenţei esteticului. Căci Andrei nu se mulţumea să atace şi el un lucru rezonabil cum ar fi doar autonomia esteticului sau doar eroarea esenţialistă a presupunerii unei naturi intrinsec estetice a literaturii, nu, el o ţinea una şi bună că esteticul nu există în niciun fel şi la niciun nivel. Povestea asta o veți afla după ce termină Iulia Rădac transcrierea înregistrării. Deocamdată citiți pe Metacritic, caldă, discuția în trei episoade despre prohodul literaturii comparate, provocată de Ovidiu.
Noroc cu berea de după, la care pupat toți piața independenții, Claudiu ne-a povestit chestii de la întâlnirea cu Norman Manea la București (plus cu spiritul nostru tutelar DCE),
Andrei (Simuț) ne-a pus în temă – secondat bibliografic de Iulia - cu începerea celui de-al treilea război mondial pe fondul discuției noastre despre estetic, ca o pieptănare de babă, pe mine m-a și luat durerea de stomac corespunzătoare sfârșitului de lume, ceea ce nu m-a împiedicat să-mi termin
cei patru gomboți cu prune și zmeură, Adriana n-a mai mâncat nimic după ce a fost utilizată euristic într-o comparație cu Gioconda (prietenii știu de ce și de către cine), iar Andrei (Terian) și Alex (care au toate șansele să facă la bătrânețe un cuplu de cârcotași ca moșuleții din Muppets) s-au angajat,
peste capul drăgălașei de Corina Boldeanu și încrucișându-se cu fotografiile necruțătoare ale Oanei Pughineanu, într-un duel care pe care, cam ca-n filmele cu borfași din Bronx (numai că, unde zic ăia-n filme ”Your mama is so stupid that…”, Alex și Andrei ziceau ”Ești atât de lipsit de gust, c-ai putut scrie că…”). Duelul nu m-a ajutat să mă dumiresc care din doi e mai mucalit, dar mi-a dezvăluit potențele de comediant ale lui Terian.
Umblă vorba prin târg că la anul va apărea la o editură internațională volumul scris la două mâini de Andrei Terian și Alex Goldiș , intitulat Your momma is so ugly - Înjurături de gust și metodă!









![Pe lîngă proză, Crăciun practică textul critic (mai exact eseul, chiar cu mai mare insistenţă în ultimii ani), după cum răspunde şi vocaţiei sale incontestabile de editor, asumîndu-şi sarcina editării unor antologii esenţiale (din poezia, proza scurtă, textele teoretice ale optzeciştilor şi nu numai) într-o epocă în care mai mulţi dintre foştii săi confraţi trudesc mai degrabă pentru proiecte nu mai puţin importante, dar individuale (reviste literare, edituri etc.). Pentru Gheorghe Crăciun, împăcarea acestor vocaţii reprezintă tocmai garanţia autentificării propriei existenţe: “numai punerea în contact a polului pozitiv al elanului creator cu polul negativ al conştiinţei critice poate declanşa acel curent continuu de care existenţa sa [a criticului – n.m.] imaginară în pagină are atîta nevoie.” În plus, condiţia de critic este asumată ca o prelungire a celei de prozator, după cum în prefaţa la unul din volumele sale de critică Gheorghe Crăciun se visează ’prozator de idei’.](http://mihaelaursa.files.wordpress.com/2007/06/gh-craciun-monografie.jpg?w=200&h=300)







Draga Mihaela, multumim ca ne-ai lasat sa ‘tragem cu ochiul’ la intalnirea voastra (sau intalnirile, desi pentru cea ‘metacritica’ mai asteptam transcrierea). M-am bucurat mult sa-i revad pe colegi si chiar sa-i si ‘aud’ cumva, datorita comentariului tau (haiosi Alex si Andrei, asteptam volumul…international). Poate organizati un cerc metacritic si la poalele Tampei
sau macar ‘berea/galustele cu prune de dupa’.
Se rezolvă! Așteptăm sponsorizări!
‘esteticul inexistent’, ha… asta intra la ‘spiritul de gluma’ al dlui terian, sa-nteleg?
in +, sint uluit sa aflu k acelasi domn terian vbeste in termeni de ‘gust’ – nu spunea/scria, tot el, k (nici) acesta ‘nu exista’? the mysteries of the transylvanian humour…
conteaza cine inaintea cui vorbeste ?
Dragă Miha,
Trecui și eu pe aici. În materie de critică, metacritică, gust și mai ales exercițiu analitic pe estetică aplicată, pariul meu merge către Nona Pop, să fie clar. Actuala jună generație îmi pare – deja – fostă, oarecum. Știu, e doar o chestiune de percepție și îmi aparține (adică: nu implică și pe alții). Ia deci mesajul de față ca pe un prietenesc salut și atât.
Dragă Peco,
mă tem că percepția ta nu are mare credibilitate în cazul de față. Știe tot târgul că mătăluță și cu Nona Pop vă lăudați reciproc…
Nu cunosc motivele Domniei Sale, dar ale mele sunt deplin argumentabile. Aștept numai povestea cu elful, acu, după ce premiarăm o jună pe nume Blanca (din pure motive de talent literar).