Din ce e făcută Eva, de fapt

Într-o colecție de legende evreiești, facerea femeii apare cam așa: „Când Dumnezeu era pe punctul de a o crea pe Eva, El a spus: ‘Nu o voi face din capul omului, ca să nu-şi ţină capul sus cu trufie; nici din ochi, ca să nu-i umble ochii peste tot; nici din ureche, să nu tragă cu urechea, nici din gât, ca să nu fie îndrăzneaţă, nici din gură, să nu fie clevetitoare, nici din inimă, să nu pizmuiască; nici din mână, să nu fure pe alţii, nici din picioare, să nu fie hoinară. O voi face dintr-o parte sfântă a trupului’ şi pe măsură ce forma câte o parte a trupului Evei, Dumnezeu spunea: ‘Fii sfânt! Fii sfânt!’ însă chiar şi aşa, după ce Dumnezeu a avut atâta grijă, femeia a ieşit plină de toate greşelile.” Mărturisesc că pasajul m-a pus mereu pe gânduri prin maniera lui eufemistă de a se învârti în jurul unui răspuns precis.

În Facerea, femeia este făcută dintr-o tsela a omului primordial, care a devenit în mai toate traducerile moderne „coastă”. Totuși, în privința traducerii lui tsela  drept „coastă”, o ipoteză extrem de provocatoare și demnă de toată atenția lansează un profesor de la University of Judaism din Los Angeles. După el, Eva ar fi fost făcută din baculum, respectiv din osul penisului, care nu numai că nu există la om (spre deosebire de masculii mai tuturor speciilor de mamifere), dar își semnalează absența din scrot prin falsa cicatrice mediană, care ar justifica atât referirea biblică la „închiderea” cărnii peste rană (Facerea 2:21), cât și recunoașterea femeii ca „os din oasele mele” (2:23). Argumentul este dublu articulat: pe de o parte, el pare coerent și cu pasajul citat, în care imaginile – deși în retorică eufemistică – dau târcoale aceleiași zone genitale. Pe de alta, trimite la detaliile anatomice concrete ale corpului masculin, în care 1) înjumătățirea scrotului prin „cusătura” aparentă nu corespunde vreunui detaliu paralel al corpului feminin, 2) nu există nicio cicatrice în dreptul coastelor la bărbați și 3) bărbații au același număr de coaste ca și femeile. Tsela mai apare în Biblie, dar niciodată pentru a se referi la „coastă”: ea desemnează fie o „parte” a unei construcții (o cameră laterală), fie o „grindă de susținere”, „ideea comună a acestor multiple înțelesuri fiind aceea de tangentă sau de bârnă care iese în afara unei structuri centrale. Pornind de la acest sens de bază, tsela lui Adam pare să se refere la un organ sau la un apendice protuberant, care iese din corp.” Adăugând la aceste observații și faptul că nu există, în ebraica vetero-testamentară, vreun echivalent lingvistic pentru „penis” și că, în majoritatea cazurilor, el este denumit tocmai cu eufemismul „carne”, Zevit conchide că argumentul se susține cu atât mai bine, cu cât tsela însăși trebuie să însemne „parte generatoare de viață”.

How about that?

 

(schiță dintr-un work-in-progress)