Pun pariu că, de vreme ce poimâine este 24 ianuarie și, prin urmare, nu numai ziua unirii, ci și zi obligatorie de vorbit lemnos la politicieni și președinți, cineva trebuie să spună ceva.
Obligat să glăsuiască, pariul meu este că va adopta tehnica lui George Costanza din episodul ăsta. „Bine, dar ți-ai dat demisia! – Eu? A fost doar o glumă!” Hăhăhă! Respectiv, „m-ați luat în serios când v-am făcut viermi și păsărici? Nu vă disprețuiam, cum să vă disprețuiesc? am glumit doar! Gata cu joaca.”




![Pe lîngă proză, Crăciun practică textul critic (mai exact eseul, chiar cu mai mare insistenţă în ultimii ani), după cum răspunde şi vocaţiei sale incontestabile de editor, asumîndu-şi sarcina editării unor antologii esenţiale (din poezia, proza scurtă, textele teoretice ale optzeciştilor şi nu numai) într-o epocă în care mai mulţi dintre foştii săi confraţi trudesc mai degrabă pentru proiecte nu mai puţin importante, dar individuale (reviste literare, edituri etc.). Pentru Gheorghe Crăciun, împăcarea acestor vocaţii reprezintă tocmai garanţia autentificării propriei existenţe: “numai punerea în contact a polului pozitiv al elanului creator cu polul negativ al conştiinţei critice poate declanşa acel curent continuu de care existenţa sa [a criticului – n.m.] imaginară în pagină are atîta nevoie.” În plus, condiţia de critic este asumată ca o prelungire a celei de prozator, după cum în prefaţa la unul din volumele sale de critică Gheorghe Crăciun se visează ’prozator de idei’.](http://mihaelaursa.files.wordpress.com/2007/06/gh-craciun-monografie.jpg?w=200&h=300)







Hăhă, it just happened!