Ora de matematică

De la revista „Discobol”, o anchetă despre matematică:

“Aveţi curajul? Orele de matematică pot fi foarte spinoase câteodată şi pot da multe bătăi de cap. Iar ca simptome asociate se întâlnesc, adeseori, fiori reci pe spate, vertijuri şi scurte descoperiri ale golului existenţial sau ale nucleului, impenetrant, de mistere ale lumii. Veţi fi întrebaţi cât fac 2 plus 2 şi, dacă o să vă lăsaţi mintea în prada tuturor acestor reacţii s-ar putea să nu mai ştiţi rezultatul.
Vă propun însă o discuţie despre matematică fără note şi sancţiuni. Să vedem ce este ceea ce ne apare, nu rar, ca fiind un demon al abstracţiunii, al logicii, al rigidităţii, să aflăm dacă şi cum poate fi el tolerat sau chiar inclus şi valorificat de către spiritul literar. Gândiţi-vă la Pascal, la Ion Barbu, gândiţi-vă la Lewis Carroll. Lor nu numai că nu le-a fost frică, dar au trăit de bună voie cu povara matematicii în spate, o povară, pentru ei, desigur dulce. Pe de altă parte, gândiţi-vă de câte ori şi sub câte forme nu v-aţi confruntat cu modelul tăiosului, frântului sau, de ce nu, nervosului raport matematică-literatură, or a extensiei sale, ştiinţe exacte-ştiinţe umaniste?
Cel mai bine ar fi însă să ne gândim fiecare la sine, ce a însemnat matematica în viaţa fiecăruia dintre noi. Vă invit să realizăm o oră de matematică nu a teoriilor, ci a taifasurile despre matematică. Şi vă promit că, de data aceasta, nu o să fiu numai cea care întreabă, ci şi cea care răspunde. De-aţi şti ce relaţie complicată am avut eu cu matematica, cum era cât pe ce să-mi ratez viaţa din pricina ei şi ce în ce moduri ciudate mi-a servit ca să nu o ratez din alte pricini. Deocamdată n-am nici un curaj. Haideţi să încercăm împreună, răspunzând, până în 23 ianuarie, la cel puţin una dintre întrebările de mai jos sau exprimându-vă opinia, şi orice grad de libertate e tolerabil, despre matematică.”
Răspunde: Mihaela URSA
•    Care sunt primele cuvinte care vă vin în minte când vă gândiţi la matematică?
Energie, geometrie, concept.
•    Cât de mult v-a plăcut/displăcut matematica în şcoală?
Mi-a plăcut enorm geometria, nici analiza nu mi-a displăcut. Mama este profesoară de matematică, așa că primele noțiuni s-au amestecat cu jocurile din copilărie.
•    Întâmplări plăcute, neplăcute legate de ore şi profesori de matematică, de învăţarea matematicii.
Am terminat un liceu de matematică-fizică extrem de competitiv. Îmi amintesc orele de semitransă când intram în câte-o rezolvare de problemă, dar și coșmarul recurent în care dirigintele (care era și profesorul de matematică) mă scotea la tablă la un exercițiu imposibil, spunându-mi, după cum obișnuia: „cum, nu știi? Dar e o banalitate!” Îmi mai amintesc cu câtă satisfacție am aflat în clasa a zecea că Grigore Moisil sau Solomon Marcus (nu mai știu care din ei) a descoperit secretul succesului în orice carieră: „Să dormi!”
•    A avut sau nu matematica vreun rol în formarea Dvs. pentru viaţă?
Consider că a avut un rol decisiv. La limba română am avut o profesoară lamentabilă, iar profesorii cei mai importanți pentru devenirea mea, măcar pentru clasele de liceu, sunt cel de fizică și cel de matematică. Am avut norocul să fie cu adevărat excepționali și să-mi ofere implicit legătura dintre științele exacte și filosofie, pe care m-am bazat toată viața. Nu cred că este un clișeu ideea că matematica îți ordonează gândirea: nu este vorba despre o meschină ordine aritmetică, ci despre o deschidere către viziune, gândire conceptuală și operații cu abstracțiuni.
•    Aţi include matematica în grila de materii a unui liceu de filologie sau a unei clase cu profil umanist? În ce proporţie?
Obligatoriu! Fiica mea cea mare este în clasa a șaptea și ne gândim deja la formația liceului pe care să-l aleagă. Are un foarte bun cap matematic, dar nu se consideră făcută pentru o carieră de profil realist. Este foarte bună și la umanioare: așa încât, ca părinte, consider foarte limitant faptul că liceele de profil socio-uman sau filologic nu mai oferă matematică și fizică pentru clasele a XI-a și a XII-a. Există loc, în schimb, pentru câte o oră de religie până în ultimul an și pentru discipline sociale care ar putea fi comasate. Așadar, ca să vă răspund: măcar în proporție de 30% aș dori matematică și fizică în programele liceelor filologice.
•    Aţi include studiul literaturii în grila de materii a unui liceu de matematică sau a unei clase cu profil matematic? În ce proporţie?
Răspunsul meu este – schimbând termenii – identic cu cel de mai sus. O singură observație suplimentară: ca profesor, am observat în decursul inspecțiilor școlare că, de cele mai multe ori, clasele bune de matematică-fizică sunt foarte bune și la literatură, cred că din rațiuni pe care le explicitam mai sus: puși să citească, elevii realiști dovedesc o spontaneitate și o profunzime interpretativă care ține – din punctul meu de vedere – de formația lor. Cred că aici rolul profesorului de literatură este mai ales acela de a ști cum să-i mobilizeze pentru lectură.
•    Ce credeţi despre ideea potrivit căreia, în şcoală, matematica şi cei care ştiu matematică ar fi supra-evaluaţi în raport cu celelalte discipline şi cu ceilalţi elevi?
Cred că este o prejudecată de extracție iluministă: de când conștiința teoretică a devenit valoare supremă și garanție a umanității, de când inteligența teoretică a surclasat inteligența emoțională sau inteligența corporală, am rămas cu ideea că un om care știe matematică este „mai inteligent” decât unul care știe comunicare sau istorie. Dar nici măcar asta nu mai este o prejudecată la modă. Poate ar fi fost adevărată în urmă cu 20 de ani, astăzi cred că sunt supraevaluate abilitățile comunicative.
•    Cum vă imaginaţi bucuriile unui om care face matematică faţă de cele ale unui om care face literatură?
Ajung să mă repet: mi se par foarte asemănătoare. Bucuria frenetică pe care o simțeam în adolescență la capătul unei probleme grele de geometrie am descoperit-o identică și la fel de rară în cazul câtorva texte care m-au provocat în același fel. Ca să dau alt exemplu maximal, dincolo de Ion Barbu, mă gândesc la excelentul romancier care este Bogdan Suceavă, profesor genial de matematici în Statele Unite.
•    Se poate vorbi despre un imaginar al matematicii configurat de către umanişti?¬¬¬¬ Dar invers?
Despre prima parte am mai multe îndoieli: totuși, dacă presupunem că ideea de ficțiune (din logica matematică) sau de imagine au rădăcini umaniste, să spunem că da. Despre partea a doua – s-a demonstrat deja de prea multe ori, ca să iau întrebarea în serios, altfel decât în sens retoric: de la „loc geometric”, la „asimptotă”, la teoria mulțimilor și la funcții, la noțiunile de spațiu din fizica relativistă, este plină teoria literaturii și a criticii de concepte și imagini împrumutate din matematică.
•    Cum vi se par scriitorii-matematicieni? Au anumite caracteristici speciale faţă de ceilalţi scriitori? Sunt avantajaţi sau dezavantajaţi, în arta scrisului, de către acestea?
Au caracteristicile speciale deja menționate. Că sunt avantajați, se vede din faptul că niciunul dintre ei nu se află pe raftul cu mediocrități, unde numărăm în schimb destui „umaniști”.
•    Pe o axă a diferenţelor, este literatura mai departe de matematică decât este de fizică?
După cum s-a putut vedea deja din răspunsurile mele de mai sus, înțeleg matematica și fizica într-o gemelitate obligatorie. Așadar, literatura se află la distanță egală de fiecare dintre ele.
•    Şi, totuşi, cât fac 2 + 2 pentru Dvs.?
Rezultatul este mereu altul, funcție de baza de numerație. Odată ce știi baza însă, rezultatul rămâne același.

(Răspuns la anchetă pentru nr. urm. al „Discobol”, preluați-o ca leapșă, doar dați un link.)