Recent, câteva dezamăgiri cu scriitori. Nu din cauza cărților lor, ci a prezenței lor reale. A senzației că-și trădează scrisul prin ceea ce aleg să fie ei înșiși. Că-și fentează literatura cu viața.
Ca de multe alte ori, mă duc să caut răspunsuri pe blogul lui Radu. Unde găsesc o scrisoare pe care aș tipări-o într-un fel de Constituție a țării scriitorilor, cu un pasaj pe care l-aș lipi pe toate copertele a patra, pe care l-aș rula la TV în locul avertismentului cu zahărul și grăsimile și l-aș afișa în sălile de clasă deasupra tablei.
„Scriem cu noi înşine, cu umanitatea noastră adică; şi, atunci când umanitatea se toceşte, creionul scrie tot mai gros şi mai lăbărţat. Nu spun, fireşte, că scriitorul trebuie să fie un monument de moralitate; dar cred din toată inima că un om rău nu poate scrie bine. Sigur, scriitorul poate fi mincinos, alcoolic, afemeiat, arghirofil şi în multe alte feluri deloc lăudabile; el poate face toate astea şi să rămână un scriitor bun. Dar ce nu poate face fără să înceapă să decadă ca scriitor este să facă rău cuiva cu bună ştiinţă. Când provoci conştient suferinţă, umanitatea ta se diminuează corespunzător gravităţii faptei tale; în consecinţă, nu mai rămâne suficientă umanitate pentru scrisul tău. Toţi scriitorii care au devenit oameni răi au scris tot mai rău.”
Radu scrie mereu mai bine. Citiți textul integral aici: http://raduvancu.unspe.com/2012/02/radu-catre-claudiu-al-cincilea-raspuns.html
Ce nemeritat de frumos îmi începe duminica!…
Mulţumesc din toată inima asta naivă.
Sper ca scrisorile voastre o vor pune de-o carte. Este un epistolar minunat.
Adevar se simte dinspre amandoua scriiturile! As spune multe despre umanitatea scriitorului, dar mai bine sa zic doar asa, ca e vorba de o integritate a lui, de o transparenta a ideilor, vorba cuiva. Si tot vorba cuiva, de cineva care nu se rusineaza sa vorbeasca in contra directiilor de azi si de mai incolo.
Eu ma multumesc si cu cineva care nu se rusineaza (pe buna dreptate) cand se priveste in oglinda.
Eu ma multumesc cu criticul care nu se rusineaza cand se priveste in oglinda.
Sa inteleg ca accepti totusi o dimensiune morala a scriitorului? Sau a criticului?
da, m-au convins discutiile de pe blog si, mai ales, textul lui Radu
Si numai aceasta convertire ar fi suficienta pentru inventarea Constitutiei de care ziceam, hahaha!