IMAGINI VIRTUALE. „Mereu cealalta“ (II)
Autor: Lucia Simona DINESCU
Blogul Mihaelei Ursa este cind o insula exotica, daca te uiti cu ochiul drept, cind un plai autohton, daca privesti cu ochiul sting. Evident, cind deschizi larg ambii ochi, cele doua imagini se suprapun si, din superpozitionarea lor, iese imaginea unei lumi hibride, dar una a carei metisare a devenit fireasca si nu mai este resimtita ca atipica sau straina. Spre exemplu, insula cu Amoriuri este una dintre cele mai ispititoare si lascive. Gasim aici o microcolectie de amintiri personale (desi cel mai personal etaj este cel din De la pruncii mei citire), mai mult sau mai putin culturale, dar si de reflectii asupra perceptiilor masculine si feminine ale erosului, incepind cu Arta amorului a lui Ovidiu. Un soi de manual erotic, asadar.
Muiereshti este o alta colectie insulara cu capacitate de atractie, dovada fiind si comentariile, in sfirsit multe si spumoase! Aceasta colectie are insa un gram in plus de autohtonism identitar: „Cu citeva exceptii, jurnalele si chiar scriitura feminina se invirt obsesiv in jurul istoriei personale, mici, alternative, in care evenimentul istoric ori e obnubilat de drama propriei existente, ori introiectat tot ca un eveniment subiectiv. Cred ca lectura depreciativa a acestei stari de fapt, ca ancorare in imanent, in narcisism ori intr-un individualism sentimental, in umoare, emotie si determinanti personali e cel putin gresita, daca nu rauvoitoare ori tarata ideologic“.
Din acest punct de vedere, si blogul Mihaelei Ursa poate fi considerat o scriitura feminina asumata in sirul lung al prejudecatilor identitatii de gen. Postarile si comentariile de la Eu, narcisista sau de la rubrica de moravuri spiritualiste cu numele Pacate si fericiri, dar si de la Zilnice ar putea umple cu succes paginile unor carti, daca acestea ar putea fi interactive. Jocurile de roluri, mastile si valurile, devoalarile, toate acestea capata un contur fictional cu atit mai mult, cu cit patrunzi in teritoriul ludic al comentariilor si al relatiei dintre acestea si textele propriu-zise.
„In loc sa-mi scriu textele cele serioase si sa-mi citesc cartile de trebuinta, ma uit in oglinzi deformate, la mine si la altii despre care credeam ca ii stiu. Cineva trebuie sa faca si asta! Blogul meu e o vitrina in care locuiesc din cind in cind, nu chiar tot timpul (ca artistii aceia niponi care s-au mutat permanent intr-o casa-vitrina). Imi mai uit prin el cite o haina sau cite o batista, imi invit prietenii la taifas si studentii la cafelele pe care nu reusim sa le bem in realitate. Uneori le bat cu degetul in geam trecatorilor care imi bat in geam la rindul lor. Cam asta e blogul meu!“
Am dat un citat mai lung de pe blogul Mihaelei Ursa pentru a vedea pina unde poate fi intins jocul cu rolurile din spatiul virtual in ceea ce priveste (de)formarea oglinzilor pe distanta ultrascurta dintre identitate si alteritate. Ca intr-un blog bun, temele se intilnesc cu formele: comentariile dintre autoare si Mesmeea (o alta autoare ludica, Ruxandra Cesereanu) sau dintre autoare si Elina M. sau misteriosul M, jocul cu fonturile, fotografiile deloc inocent alese si puse inaintea fiecarui calup de text sau jocul cu fotografiile autoarei insesi, coerenta dintre povestile subiective si cele culturale. Dar sint aceste experimente facute sa reziste timpului?
Ma intreb cit timp ar putea sa intereseze un blog, in afara de momentul postarii actuale. Ar mai fi cineva interesat sa (re)citeasca niste insemnari internautice si dupa un an, doi de la momentul introducerii lor in spatiul virtual? Insemnarile de pe blogul Mihaelei Ursa sint printre cele care rezista si dupa momentul contextualizarii lor. Asta multumita ideilor care pot fi desprinse de o actualitate frivola si incorsetanta si care pot fi citite ca un adevar subiectiv… universal (!) valabil dincolo de modelele ideologice ale timpului.
Un blog pe care poti sa-l citesti atit (invers) cronologic, cit si pe baza unor ratiuni tematice, dar poti sa-l citesti si aleatoriu, caci, intr-un fel, fiecare fragment de text contine in sine simburele altuia. Nu trebuie sa citesti toate bucatile de text ca sa te lamuresti despre ce e vorba, dar daca citesti totul, cu siguranta te simti mai imbogatit. Reteaua este pentru Mihaela Ursa o punere continua in relatie intersubiectiva si lucrul acesta se remarca pe orice palier de analiza.
Imi place blogul autoarei pentru ca nu ma intereseaza injuriile, adversitatile si animozitatile de pe blogurile concurentiale sau inamice, lucrurile perisabile si lipsite de orizont, insemnarile cu potential de receptare masurabila in clipe. Ma intereseaza ceea ce ramine in urma unor postari in spatiul virtual. Putea-vor ele sa fie citite si intelese altfel decit ca niste simple anecdote ale momentului? Ce ramine in urma insemnarilor unei femei cu cariera universitara, sotie si mama a doi prunci, dedata activitatilor casnice „frivole“, de la gatit la cusut rochii si pictat ghivece, care face lucruri interesante cu studentii la catedra (vezi sectiunea Profa si studentii ei), care mai e si teoreticiana pe deasupra?! Ramine cu siguranta incarcatura umana, emotionala si intelectuala deopotriva, investita tehnologic!
In plus, autoarea ramine fidela lui Yahoo! 360 in timp ce altii migreaza spre blogspot, wordpress sau weblog. Se simte ca acasa printre iconitele si fotografiile colorate, dar mai ales printre deja prietenii din spatiul virtual. Este o sedentara in ceea ce priveste fixarea intr-un anume loc, desi calatoreste ca o nomada temporala prin cultura. Are prieteni, adunati intr-un loc dilatabil intern, in ceea ce se numeste social networking. Serviciul Yahoo!360 anunta insa ca se va inchide. Ce se va intimpla atunci cu autorii de aici, atasati de comunitatile lor? Listele de prieteni si blogurile vor fi mutate catre un profil Yahoo mai general. Pina atunci insa, experienta Yahoo!360 moare putin cite putin, din punct de vedere tehnologic. Moare, in sensul ca se transforma, iar orice transformare afecteaza interactorul din spatiul virtual. Mai direct spus, e posibil sa sfirseasca prin a fi cumparat, inglobat, inghitit de mai marii concurentiali.
Dar, mai mult decit sa fie perceputa ca tehnologie, reteaua este traita ca o experienta a scriiturii, a dialogului cu cititorul si a socializarii in genere. In sens particular, ceea ce diferentiaza blogul Mihaelei Ursa de majoritatea blogurilor este spectacolul ideilor, cind cu miros occidental, cind cu vedenii neaose, dar in toate cazurile, cu dorinta de atingere a alteritatii. Autoarea nu este mereu alta, este „mereu cealalta“, ca o alternativa suspecta de un constant dincolo de sine. Alegerea autoarei de a ramine fidela lui Yahoo!360 poate fi interpretata si ca latura a acestui joc identitar si scriptural.
Parafrazind titlul unei carti a autoarei, Optzecismul si promisiunile postmodernismului, as spune ca pe blogul Mihaelei Ursa este vorba de milenarism si promisiunile blogging-ului, caci ce altceva remarci, sociologic vorbind, in afara de contradictiile si distanta dintre oportunitatile unui spatiu cultural si realizarea efectiva a acestora? Printre aceste contradictii se afla si mult reiteratele situatii ale raportului dintre calitatea postarilor si numarul comentariilor. Asteptam schimbarea la fata a suportului tehnologic, sperind insa in conservarea a ceea ce e facut sa reziste uman si literar din blogurile scriitorilor.
